miercuri, 3 august 2011

Chec dungat, cu vanilie, sirop de mure si cacao

Copiii au inceput sa consume desert degustand preparate simple: clatite si chec, singurele pe care ma pricepeam sa le fac "la inceputuri". Usor, Maia (mama lui B) a preluat prepararea checului si a devenit una din micile bucurii cu care ii surprinde pe copii la fiecare vizita. Zilele acestea insa Maia este plecata, copiii au poftit chec, asa ca am experimentat putin incercand un "Zebra cake". Dungulitele nu au fost foarte bine marcate, dar tot imi pare ca arata bine.



INGREDIENTE BLAT pentru o forma rotunda de 22cm:
150g zahar pudra
4 oua mari
1 lingura esenta de vanilie
100g unt moale
100ml lapte caldut
200-250g faina pt prajituri (sitata)
1 plic praf de copt
1 lingura sirop de mure
1 lingura cacao

GLAZURA:
100g ciocolata
50-100ml frisca lichida
nuci taiate

PREPARARE:
Galbenusurile se mixeaza impreuna cu zaharul si vanilia, urmand a se adauga untul moale.
Separat se amesteca faina si praful de copt, apoi se inglobeaza in compozitia anterioara, alternand cu laptele caldut.
La final se adauga albusurile batute spuma tare si se amesteca prin rasturnare, folosind o spatula. Daca se doreste un preparat mai dulce, se adauga zahar in albusuri in timpul mixarii.


Compozitia se imparte in 3 parti egale, in doua dintre ele urmand a se include siropul, respectiv cacaoa.


Forma de tort se pregateste acoperind partea inferioara cu hartie de copt si ungand peretii cu unt.
In centrul formei se adauga in ordine cate o cana din fiecare compozitie: vanilie, mure, cacao, pana la epuizare.
Pentru a se obtine dungile la intervale egale, trebuie lucrat repede, cana dupa cana, pastrand aceeasi cadenta, nepermitand compozitiei anterioare sa se intinda ... mie nu prea mi-a reusit, mi se scurgea compozitia de pe buza canii peste tot, copiii degustau tot ce prindeau, haos total :)


Checul se coace 40min in cuptorul preincins, 20min la foc mai mare, restul la foc mijlociu, pana cand trece "testul scobitorii".


Ciocolata si frisca se topesc in bain-marie sau direct pe flacara, dar la foc foarte mic.
Glazura se toarna in centrul checului, dupa ce acesta s-a racit.
Se orneaza cu nuci tocate (si glazurate in cazul meu, ramase de la ultimul tort preparat).

Se pastreaza la frigider pentru a nu se topi glazura si usca blatul.


2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...